Pregătirea piscinei pentru sezonul rece ( iernarea piscinei )
Iernarea piscinei este o operațiune de o importanță esențială în procesul de
întreținere a piscinei.
Odată cu terminarea zilelor călduroase de vara trebuie să începi pregătirea piscinei pentru sezonul rece. Pentru evitarea surprizelor este bine să te asiguri că procesul de iernare este făcut corect. Doar așa poți avea o piscină în stare excelentă în momentul
redeschiderii piscinei în sezonul cald.
Care este perioada ideală pentru iernarea piscinei
Nu există o perioadă stabilită pentru iernarea piscinei , deoarece temperatura apei vă depinde de locul în care locuiești , de temperatura exterioară , de expunerea la soare.
Îți recomand să începi pregătirea pentru sezonul rece în momentul în care temperatura apei din piscină scade constant sub 12 grade. În general procesul de iernare poate începe de la sfârșitul lunii septembrie, până pe la sfârșitul lunii octombrie.
Dacă începi prea devreme pregătirea pentru iarnă poți întâmpina neplăceri cu algele care se dezvoltă la temperaturi ridicate.
Care sunt pașii corecți în pregătirea piscinei pentru sezonul rece ?
Scoate accesoriile din piscină și curăță plaja piscinei
Începe prin îndepărtarea accesoriilor din piscină (coșurile pentru skimmer, scări, cascade, trambulină etc) . Curăță accesoriile, apoi lasă-le să se usuce și depozitează-le într-un loc sigur pentru iarnă. Curăță
plaja piscinei îndepărtând toate frunzele și resturile vegetale existente.
Curăță în profunzime piscina
Această operațiune este foarte importantă deoarece te va scuti de surprize neplăcute odată cu deschiderea piscinei în sezonul cald. Trebuie îndepărtate frunzele și alte resturi din interiorul piscinei folosind o plasă cu tija telescopică. Apoi curăță foarte bine podeaua piscinei folosind un aspirator manual sau un robot. Folosește peria pentru a curăța pereții piscinei și de-a lungul liniei apei. Insistă în special în zonele mai greu accesibile.
Reglează chimia apei
Adaugă un tratament soc cu câteva zile înainte de închiderea piscinei pentru iarnă. În acest mod te asiguri că nu exista riscul depunerilor de alge în instalație pe timpul iernii. După aplicarea tratamentului șoc este important că pompa de recirculare să funcționeze aproximativ 24 h.
Apoi verifică și ajustează nivelul Ph-ului care trebuie să fie între 7,2 – 7,6 .
Nivelul de clor trebuie să fie între 1 – 3 ppm ( părți per milion ) .
Scade nivelul apei din piscină
Nivelul apei trebuie coborât sub duzele de refulare ale piscinei , urmând că aceste orificii să fie astupate cu dopuri speciale . Acest procedeu se realizează în cazul piscinelor prevăzute cu sifon de pardoseală prin sifon. Se deschide robinetul de sifon și se închide skimmer , iar vana trebuie pusă pe poziția waste. În cazul piscinelor care nu sunt prevăzute cu sifon de pardoseala golirea se face cu ajutorul unei pompe submersibile. Nu se recomandă golirea integrala a piscinei , deoarece acest procedeu implică costuri mari la redeschidere și poate fi un procedeu periculos pentru piscinele cu pereți din otel.
Oprește, curăță și golește echipamentele de filtrare
Trebuie îndepărtată apa din conducte, deoarece există riscul să se formeze blocuri de gheață pe conducte și implicit să se spargă. Aceasta operațiune se poate realiza folosind o suflantă. Apoi trebuie golite celelalte echipamente (pompa piscinei, filtrul, pompa de căldură). Pompa piscinei odată golită de apă, îți recomand să o demontezi și să o usuci bine, apoi să o depozitezi într-un loc uscat ( magazie , garaj , casă ). Filtrul după ce a fost golit de apă poate rămâne în căminul tehnic peste iarnă. Pune vana filtrului în poziția winter sau close. Debranșează de la rețea circuitele electrice.
Folosește dopuri de iarnă
Pentru a evita infiltrațiile de apă în interiorul tubulaturii, duzele de refulare se astupă cu dopuri speciale de iarnă.
La fel și skimmerul, după ce a fost înlăturat și curățat coșulețul, se astupă de asemenea cu un dop special ( Gizmo ).
Montează balize antiîngheț
Balizele antiîngheț au rolul de a prelua forțele ce se exercită asupra bazinului în eventualitatea înghețului. Gheața formată în bazin poate împinge în pereți, deteriorând finisajul sau chiar afectând structura piscinei.
Spărgătoarele de gheață sunt obiecte din plastic cu 2 compartimente. Într-unul din compartimente există nisip pentru a se scufunda în apă, iar celălalt compartiment e gol, pentru a pluti deasupra apei, împiedicând scufundarea lor in totalitate in apă.
Instalarea lor se face pe tot perimetrul interior al piscinei. În cazul în care există o distanță mai mare de 4 m intre rânduri, se recomandă adăugarea de balize și pe una din diagonalele piscinei. Nu recomand să le înlocuiți cu obiecte care ar putea dăuna sau deteriora piscina.
Adaugă soluția de iernare
După ce ai efectuat toate operațiunile de mai sus, se adaugă în apă soluție pentru iarnă. Aceasta substanță iți păstrează apa în timpul iernii fără bacterii și microorganisme care iți pot crea neplăceri la deschiderea pentru sezonul cald.
Acoperă piscina cu o prelată pentru iarnă
Ultimul pas este acoperirea piscinei cu o prelată speciala pentru iarnă. Când alegi prelata trebuie să te asiguri că ai măsurat cu atenție ca să alegi dimensiunea potrivita. Prelata are rolul de a vă proteja piscina de frunzele de toamna, zăpadă de iarna și alte elemente din extrasezon. Trebuie să te asiguri că prelata este bine ancorată , astfel elimini riscul scufundării prelatei din cauza greutății rezultate din apa topită de la zăpadă sau apa rezultata din ploaie.
Dragoș are o experiență de aproximativ 15 ani în derularea proiectelor de proiectare și construcție a piscinelor publice și private, dar și a centrelor SPA.
În calitate de Project Manager în cadrul societății Elcora Piscine a implementat peste 300 de soluții tehnice complete în domeniul tratării apei, începând cu proiectare și terminând cu sisteme particularizate de tratare a apei în piscine publice și rezidențiale.